Pro Arad: Forum Ortodox - arhiva :: Vizualizare subiect

pepa · Data înscrierii: 11 Feb 2003

Vedem adeseori prezentate la TV cazuri ale unor copii, nu mai mari de sase-sapte ani, care au fost maltratati de parinti, pentru fapte de care, la varsta lor, nu puteau fi facuti vinovati. Un copil avea vanatai pe tot corpul, batut fiind de tatal sau, fiindca mancase ceva care era rezervat pentru altcineva. O fetita avea zeci de impunsaturi facute de mama ei cu foarfeca, pentru ca plangea prea mult. Un bebelus lasat in grija unei bone era batut sistematic fara motiv - parintii care banuiau, au filmat-o cu camera ascunsa. Exemplele pot continua...
Nu vreau sa discutam aici despre vina celor care savarsesc asemenea fapte, ci despre suferinta fara vina a copiilor.

Stim ca suferinta este ispasire si ca trebuie sa-I multumim lui Dumnezeu pentru orice suferinta - fiindca ne cerceteaza, dar ce pacate au facut acei copii?

Stefan · Data înscrierii: 16 Feb 2003

Pepa, ducem în spate păcatele părinţilor şi a strămoşilor noştri după trup... Acestea trebuie curăţate, ispăşite ori, dimpotrivă, accentuate.

pepa · Data înscrierii: 11 Feb 2003

Stefan · Data înscrierii: 16 Feb 2003

ana-maria

Maltratarile fizice sunt evidente si uneori se mai iau masuri, cel putin sunt condamnate de lege si de morala. Ai fost chinuit, batut... pentru toate lacrimile vei primi rasplata in ceruri. Dar ce ne facem cu maltratarile sufletului care mi se par infinit mai periculoase. Ti-ai pierdut sufletul nu te chinui o zi sau doua ci o vesnicie. Culmea nimeni nu se revolta ca o mama isi "omoara" copilul neducandu-l la Biserica dar lasandu-l in schimb ore intregi la televizor, jocuri pe calculator sau mai stiu eu cu ce ocupatii "ziditoare pentru suflet".

Stefan · Data înscrierii: 16 Feb 2003

Ana-Maria, ai dreptate: ceea ce spui tu se încadrează perfect la titlul acestui subiect ("Suferinţele copiilor"). Iar că nu se revoltă nimeni suntem noi de vină! Cine să se revolte, dacă nu noi*?!

___________________________
*noi = cei ce ştim că aceste lucruri sunt adevărate crime

cil · Data înscrierii: 10 Mar 2003

lucien

Cred ca sufera fara vina , ce vina sa aibe ei ?
Pentru pacatele si rautatea altora .Si isi au plata lor pentru asta , multa .
Iconomia cea neinteleasa .
Mai vezi pe cate unu care a avut sa zicem asa noroc in viata si a reusit sa faca un alta lucruri bune , iar daca te uiti mai bine in copilaria lui a fost tare oropsit si lipsit .
Zic si eu ...

razvan · Data înscrierii: 01 Apr 2003

Pr.Teofil Paraianu :"Fiecare este sinteza <harababurii> din casa parinteasca! NO COMMENT!

ana-maria

Tocmai citesc o carte a Pr. Arsenie Boca -Ridicarea casatoriei la inaltimea de Tainai. Pentru ca se discuta despre suferinta fara vina a copiilor va spun care e parerea parintelui privitoare la bolile acestora. Sfintia Sa considera ca pacatele parintilor se rasfrang asupra copiilor.
"Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt Dumnezeu ravnitor care pedepseste vina parintilor in copii pana la al treilea si al patrulea neam-pentru cei ce Ma urasc. ... Si Ma milostivesc pana la al miilea neam catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele".
Apoi eu consider ca tocmai nevinovati nu sunt "ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea" Psalm 50. Nevinovat a fost doar Iisus Hristos si cu adevarat nedrept chinul prin care a trecut. Copii acestia care rabda batai vor primi in cer cununi. Sa ne rugam pentru mantuirea lor si a noastra ca scopul vietii nu-l gasim in viata aceasta ci in cea viitoare si vesnica.

lucien

Ce ziceti de asta
Din vietile sfintilor , 4 oct , Sf Ammun

"Odată, i s-a adus un copil care, fiind muşcat de un cîine turbat atît de mult îl vătămase, încît copilul acesta îşi mînca singur carnea de pe dînsul, ca un îndrăcit, iar părinţii lui, căzînd la picioarele lui Ammon, cereau milă, ca să tămăduiască pe fiul lor. Sfîntul a zis: "De ce-mi faceţi supărare, căutînd la mine ceea ce covîrşeşte puterea mea? Căci în mîinile voastre este şi boala şi tămăduirea lui, de vreme ce voi aţi furat de la văduva aceea săracă (numele ei spunînd), în taină, boul pe care l-aţi ucis şi l-aţi mîncat. Deci, să-i daţi înapoi ei boul viu şi fiul vostru se va tămădui". Auzind acestea părinţii copilului turbat s-au înspăimîntat, căci sfîntul ştia tainele lor şi, mărturisindu-şi păcatul, au făgăduit cu jurămînt să dea înapoi boul furat, iar sfîntul, rugîndu-se, le-a tămăduit copilul şi i-a liberat pe ei cu pace. Apoi părinţii copilului, întorcîndu-se acasă cu bucurie, au dat înapoi boul văduvei în locul celui pe care îl uciseseră în taină şi îl mîncaseră."

razvan · Data înscrierii: 01 Apr 2003

Mai sunt si astazi mari duhovnici care dau astfel de raspunsuri.

alex · Data înscrierii: 27 Sep 2003

Nu cred ca un copil trebuie sa sufere.Macar copii ar trebui sa aiba o viata mai fericita, pentru ca sunt nevinovati.Scrie undeva in Biblie ca daca tatal este nelegiuit si fiul este drept atunci fiecare isi ia rasplata dupa faptele sale.Tot in acelasi loc scrie ca daca un nelegiuit ajunge sa-si regrete faptele si continua sa faca numai fapte bune restul vietii, poate fi mantuit.De asemenea daca un drept cade in pacat si continua in pacatele lui pana la sfarsit acela nu va fi mintuit.Pe de alta parte este foarte adevarat ca, fii sunt pedepsiti pentru pacatele parintilor pana la al treilea sau al patrulea neam. Dar pentru un drept Dumnezeu rasplateste pana la a mia generatie.Asta inseamna ca parintii au o mare responsabilitate pentru ca de ei depind generatiile viitoare. Consider ca fiecare zi din viata noastra reprezinta mila lui Dumnezeu fata de noi. Ne cearta, dar ne da timp sa ne indreptam. Dupa moarte urmeaza dreptatea Lui.

NH · Data înscrierii: 12 Mar 2004

Iata un subiect interesant! As avea si eu niste nelamuriri aici.
Scopul suferintei nu cred ca poate fi stabilit cu foarte mare precizie. Exista multe posibilitati. Dar, fie ca e ca pedeapsa, fie ca e pentru indreptare, corectare, educare sau pentru cine stie ce altceva, nu cred ca este atat de important. Pentru un crestin este suficient sa stie ca vine de la Dumnezeu (sau cu voia Lui, ca nimic nu se intampla fara voia lui) si nimic nu poate sa-l bucure mai mult, indiferent de greutatea sau natura suferintei.
Problema care imi da mie bataie de cap este alta. Greutatile si suferintele abatute asupra oamenilor sunt potrivite pentru fiecare in parte, cu alte cuvinte pot TOTI oamenii sa duca greutatile pe care le au? Asta-i intrebarea! Sunt sigur ca foarte multi(daca nu toti) dintre utilizatorii acestui forum mi-ar raspunde foarte simplu, cu citatul din Biblie in care ni se spune ca greutatile ne vin in functie de puterea noastra si daca nu putem duce nu ne vin greutati. De fapt asta e marea problema, pe care va rog sa ma ajutati sa o rezolv:
Cum sa inteleg eu asta? Este cumva valabil pentru toti oamenii sau doar pentru cei credinciosi?Ce inseamna a putea duce o greutate si despre ce fel de greutati, suferinte este vorba?
La nastere fiecare om are o anumita constitutie genetica care va determina conformatia psihica si endocrina ulterioara. Adica unii vor avea inclinatii deosebite spre violenta in timp ce altii vor ajunge "prea calmi", unii mai entuziasti iar altii mai putin entuziasti, unii mai inteligenti, altii mai putin inteligenti si asa mai departe. Sunt foarte multe caracteristici si inclinatii care nu se pot schimba orice ai face. Uneori caracteristicile acestea sunt foarte puternice, fiind chiar greu de stabilit limita dintre patologic si normal. Alaturi de acestea un rol hotarator il au si educatia, familia si societatea. Avand toate acestea in vedere ce sanse mai au unii copii sa faca fata ispitelor (tentatii, greutati) mari care se abat asupra lor?
Despre un copil al strazii cu inclinatie naturala spre violenta, inconjurat de oameni violenti si infractori, care ajunge la randul lui sa comita infractiuni(crima, prostitutie, talharie - pacate cu care daca moare nu poate intra in Rai sub nici o forma) ce sanse se poate spune ca avut sa-si duca ispitele, sa le faca fata?
Eu am dat un exemplu ceva mai rar intalnit, foarte in alb si negru ca sa nu poata exista discutii si nuantari de tot felul. Dar sunt FOARTE MULTE cazuri de copii care ajung sa faca pacate foarte mari inca din copilarie si care practic nu au NICI O SANSA sa le evite, avand in vedere toate elementele care au dus la formarea lor si slabicunea si nestiinta specifice copilariei. Daca acesti copii nu mor ci se maturizeaza ei trebuie sa duca povara unor fapte si obiceiuri savrsite si dobandite cand nu aveau cum sa le evite. Uneori aceasta povara este foarte grea si majoritatea nu reusesc sa faca fata, sfarsind prin a comite acte si mai grave. Iar asta o dovedeste realitatea.
De aceea am ajuns ma intreb daca oamenii chiar pot duce toate poverile si greutatile intalnite in viata. Si ciar toti toti oamenii au sansa mantuirii?

Florin Giurca · Data înscrierii: 18 Oct 2003

Intrebarile dvs. sunt cat se poate de serioase, as zice ca e nevoie de o viziune sistematica asupra vietii pentru a raspunde coerent la ele. Ma tem ca, incecand sa-mi dau cu parerea, mai mult voi incurca. Am sa incerc sa impart problemele pe sectiuni:
1. Vorbim de un scop atunci cand avem o lucrare a unei ratiuni, care a gandit acea lucrare pentru a obtine niste rezultate. Ce ne face sa credem ca (orice) suferinta e o lucrare rationala? Un accident are scop?
2. De ce ar veni suferinta de la Dumnezeu? Sau cu voia Lui? E scris: "nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu" si totusi exista si pacatosi care nu se intorc, si care mor. Dacam zicem "faca-se voia Ta" e pentru ca de multe ori se face mai mult voia noastra.
3. Este indeobste acceptat de catre crestini - cei credinciosi - ca Hristos preia jugul nostru, povara noastra, suferinta noastra. Mai presus de o formula livresca, aceasta afirmatie din Evanghelie este cat se poate de reala. Cu cat credinta devine mai mare, cu atat greutatea suferintelor devine mai usor de suportat.
4. Reciproca este adevarata: pentru un ateu, supararile vietii pot deveni la un moment dat insuportabile. Din cauza deceptiilor si a descurajarii pot apare boli, instabilitate psihica s.a.
5. Ati inceput articolul vorbind despre suferinta si l-ati incheiat vorbind despre pacat, ori cele doua nu sunt acelasi lucru. Vorbind despre pacat, trebuie remarcat ca exista pocainta si exista si iertare. Talharul rastignit de-a dreapta lui Hristos este exemplul pe care ne intemeiem, cand credem ca toti oamenii au sansa mantuirii.
6. Ca o concluzie: da, cu ajutorul lui Hristos, oamenii pot duce toate greutatile si au sansa mantuirii.

NH · Data înscrierii: 12 Mar 2004

1.Eu credeam ca orice ispita si orice incercare la care suntem supusi este lasata cu ingaduinta lui Dumnezeu si ca nu suntem noi ispititi pe cat ar vrea diavolul. Se intampla oare ceva pe lumea asta fara voia si puterea lui Dumnezeu?(nici un fir de par nu cade din cap fara stirea Domnului) Imi inchipuiam ca faptele cu scop rau ale rau-voitorilor idreptate asupra altora sunt limitate de Dumnezeu si permise doar in masura in care ele pot constitui incercari(cu diferite scopuri numai de Dumnezeu stiute) pentru cei incercati. In concluzie, credeam ca Dumnezeu ordoneaza tot ce se intampla in lume in asa fel incat nimic nu e lasat la voia intamplarii si toate capata un rost.
2.Este bine stiut ca suferinta vine datorita si in urma pacatului, nefiind facuta de Dumnezeu, dar este ingaduita si folosita de Dumnezeu cu diferirte scopuri. Este adevarat si ca Dumnezeu nu voieste moartea pacatosului. Dar problema pusa de mine era daca toti indivizii au sansa intoarcerii (si daca toti au sanse egale-avand in vedere exemplele si cele spuse de mine mai sus).
3.Sunt foarte multe dovezi si exemple in istorie si in prezent ca o credinta puternica poate indura orice si poate sa treaca peste multe obstacole. Dar din nou apare problema ridicata de mine. Toti oamenii au sanse egale de a dobandi o asemenea credinta?
4.Asta este alta treaba. Ma refeream la cei care nu ar avea sanse se devina credinciosi si nu la cei care-l refuza pe Dumnezeu.
5.Am inceput a vorbi despre suferinte si am terminat prin a vorbi despre ispite si incercari tocmai pentru ca nu-mi era foarte clar despre ce anume este vorba in Biblie atunci cand se spune ca Dumnezeu nu lasa asupra omului mai mult decat poate el duce(nu stiu citatul exact si de unde, m-ar putea ajuta cineva). De fapt asta era una din intrebarile puse de mine in mesajul anterior.
6.Eu stiu si nu va contrazic aici. Dar problema pusa de mine era alta.Chiar toti oamenii primesc sansa de a primi ajutorul lui Hristos? Si am incercat sa explic in mesajul precedent de ce am impresia ca nu toti au o asemenea sansa.
Sper ca nu e prea lung mesajul si ca nu sunt eu prea insistent. Ma intereseaza foarte mult o lamurire cat mai buna problemei si de aceea incerc sa ma fac cat mai clar(desi nu reusesc sa o fac chiar cum as vrea eu).

Florin Giurca · Data înscrierii: 18 Oct 2003

Florin Giurca · Data înscrierii: 18 Oct 2003

As mai adauga la cele de mai sus: exista un plan al lui Dumnezeu de mantuire a lumii, exista pronia veghetoare a lui Dumnezeu si lucrarea Lui activa pentru mantuirea oamenilor; acestea insa nu aduc atingere liberului-arbitru al fiintei umane. Daca oamenii ar fi simple marionete legate cu sfoara, predestinate, nu ar mai avea sens nici planul divin de mantuire a lumii, nici intemeiera Bisericii de catre Hristos, care este Biserica Luptatoare, nu ar mai avea sens nici afirmatia Mantuitorului: "Eu am biruit lumea". Acestea toate: planul divin, Biserica Luptatoare, bruinta Mantuitorului, ne vorbesc de o lupta. E limpede ca nu poate exista lupta decat intre vointe libere.

NH · Data înscrierii: 12 Mar 2004

Va multumesc pentru raspuns !

Florin Giurca · Data înscrierii: 18 Oct 2003

Si eu va multumesc pentru participare la discutie. N-as vrea sa considerati cele ce-am spus ca fiind un raspuns la intrebarile dvs, ci doar ca un suport de conversatie, o parere personala si subiectiva. Eu insumi as vrea sa aflu parerea unui teolog. Faptul ca suntem inclinati, cu totii , sa polemizam pe aceste teme arata ca, din fericire, exista interes si pasiune pentru subiecte ce tin de viata spirituala - si chiar sociala, dupa cum reiese (totusi, sunt si eu de acord cu o alta parere exprimata astazi ca discutiile pe forum cam lancezesc).